Select your website

Zi de bucurii şi joacă pentru copiii din Cluj-Napoca donderdag 10 mei 2012

Ne bucurăm că se apropie 1 Iunie, o zi specială pentru copii. Și în acest an, în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca, Young Dorcas organizează o serie de evenimente în centrul orașului. Dar, detalii despre aceste evenimente vă vom oferi la momentul potrivit.

Pană atunci însă, am dori să vă prezentăm experiența  Cristianei Oprean de anul trecut:

“Voluntarii Young Dorcas şi-au pus din nou la dispoziţie bucuria de a sluji şi dragostea lor pentru copii. Astfel că în 1 iunie au petrecut un timp plin de veselie sărbătorind Ziua Copilului, bineînţeles alături de copii. Şi pentru că voluntarii nu mai sunt tocmai copii, ei şi-au asumat rolul de a organiza activităţile pentru cei mici. În Piaţa Muzeului a oraşului Cluj-Napoca, s-au desfăşurat, în acest fel, o serie de ateliere. Cu toţii ar putea spune că cel mai căutat a fost atelierul de face-painting. Însă, de un mare succes s-au bucurat şi atelierele de figuri din baloane, figuri din argilă, desen, origami.

Concursul “Copiii au talent” a adunat pe toţi micuţii cu marile lor talente şi i-a premiat pe măsură. Voluntarii Young Dorcas şi-au pus şi ei în scenă talentul actoricesc, interpretând pentru copii poezia lui Costache Ioanid – “Un vierme mic”.

Toată voia bună s-a mutat înspre dupămasa zilei, în Parcul Central, unde voluntarii au organizat concursul de Treasure hunt.Ţelul a fost marea comoară de la capătul traseului, însă sperăm că atât copiii participanţi, cât şi voluntarii vor ajunge să trăiască şi să lupte pentru Comoara de nepreţuit a Domnului Isus Hristos pe tot traseul vieţii lor.”

[wzslider autoplay=”true”]