Select your website

Speranța și bucuria Mariei Wednesday 4 April 2012

Tanti Maria are 71 de ani, este văduvă de 24 de ani. Ea se confruntă cu o situație grea din toate punctele de vedere, de când sănătatea ei este șubredă. Pensia nu îi e suficientă, așă că pachetele alimentare pe care le primește îi sunt de mare ajutor și înseamnă mult pentru ea. Pe lângă problemele pe care le are, întâmplările din ultimul timp, au afectat grav situația ei locativă. Casa în care a locuit în ultimii 28 de ani a fost revendicată de fostul proprietar, care a evacuat-o după ce a redobândit dreptul de proprietate asupra casei. Procesul i-a afectat mult situația ei financiară și mentală, și în momentul în care sentința i-a fost defavorabilă, a trebuit să se mute la fiica ei, într-un apartament cu o cameră.

Singura bucurie din viața Mariei sunt programele oferite de organizația noastră. O duc la Clubul persoanelor vârstnice în fiecare săptămână și este foarte emoționată înainte cu câteva zile de a avea loc evenimentul, după care își amintește fiecare detaliu, fiind pentru ea o experiență marcantă. Este foarte bucuroasă când este vizitată de noi, pentru că are ocazia să facă o plimbare împreună cu voluntarul, să fie ascultată și ajutată de acesta. Taberele de vară sunt o mare bucurie și, până acum a participat la două tabere, înțelegându-se foarte bine cu copiii care au participat la tabără alături de vârstnici. Vacanța de 7 zile de la Sovata din  2010, a fost cea mai specială de când trăiește ea. Vacanța i-a oferit oportunitatea unică pentru tanti Maria să-și revadă prietenele din copilărie, o șansă pe care nu ar fi avut-o în alte circumstanțe. A vizitat chiar și minele de sare, un moment foarte plăcut în existenta ei foarte grea.

Tanti Maria spune că proiectul este o sursă de bucurie si speranță din viața ei, nici nu îndrăznește să se gândească ce ar însemna să nu aibă parte de așa ceva!