Select your website

Lacrimi de bucurie Tuesday 1 May 2012

În viaţă facem „lucruri mici” care pentru diferite persoane înseamnă foarte mult şi acest lucru ne aduce o mare bucurie şi un sentiment de împlinire. Este cu atât mai minunat când ştim că o persoană se poate baza pe ajutorul nostru în a-şi împlini visul. Şi aceasta înseamnă o chemare pentru noi de a face bine oricând se iveşte o oportunitate.

Într-o dimineaţă de vineri, cineva a bătut la uşa biroului nostru şi ca de obicei unul dintre noi a răspuns „Intră”. Un bărbat care arăta cam de vârstă mijlocie a intrat în birou; arăta timid, rezervat şi tulburat. La început am crezut că e un tutore/părinte care dorea să ceară ajutor pentru copiii lui în nevoie, dar ne-am înşelat. Era un băiat de 16 ani care a auzit de noi de la un coleg de-a lui care face parte din programul de sponsorizare; şi pentru că băiatul era în situaţie disperată, ‚şi-a luat inima în dinţi’ şi a venit pentru a cere ajutor.

Tânărul şi-a început povestea spunându-ne că se numeşte Edwin Muema, elev în clasa a 11-a la şcoala locală. A venit să ne întrebe dacă îl putem ajuta cu plata taxelor şcolare deoarece a fost trimis acasă de la şcoală pentru neplata taxelor şi îi era teamă că nu putea să facă rost de Kshs 35,000 (340 euro) pe care îi datora şcolii. Am întrebat mai departe de ce el era cel care cerea ajutor pentru că de obicei această responsabilitate revine părinţilor/tutorilor. Edwin ne-a povestit că este al patrulea copil într-o familie cu cinci copii şi că toţi ceilalţi fraţi ai săi nu au făcut mai mult de opt clase de şcoală, cu excepţia celei mai mari surori (Syombua) care a terminat liceul, dar nu a putut merge la colegiu din pricina lipsei de bani. Wambua, al doilea copil din familie, a abandonat şcoala în clasa a şaptea şi lucrează ca văcar în vecinatate, Nthenya, al treilea copil este căsătorită, iar Muthini, ultimul născut, este în clasa a şasea.

Mama lor a murit în 2005 în urma unei muşcături de şarpe şi au rămas în grija tatălui lor care şi-a neglijat responsabilităţile lui de tată. Nu-i pasă ce mănâncă copiii lui, dacă au apă de băut sau dacă merg la şcoală, dar cheltuie toţi banii pe care îi câştigă din munci ocazionale pe băutură şi e acasă doar dimineaţa foarte devreme sau seara foarte târziu.  Acest băiat locuieşte într-o casă cu o singură cameră cu alţi 4 băieţi săraci (colegi de clasă) şi lucrează la şcoală pentru a mai diminua cheltuielile şcolare. Acest lucru n-a fost pentru el o decizie uşoară, dar nu a avut o opţiune mai bună. Era evident din povestea băiatului că de o zi nu mai mâncase şi nu avea speranţe de a obţine mâncare pentru următoarea zi.

Din nefericire, la momentul în care Edwin ne-a spus povestea lui, nu mai era posibilitatea pentru noi sponsorizări pentru că deja trimisesem noi fişe cerute de DAI-Kenya. I-am explicat lui Edwin cum decurge proiectul nostru şi de asemenea, chiar dacă ar fi fost posibilitate de noi sponsorizări, el era la o vârstă destul de mare având în vedere că prin proiect sunt ajutaţi copii până la vârsta de 18 ani. Dezamăgit, băiatul a început să plângă şi ne-a cerut să îl ajutăm în orice mod putem pentru a putea să-şi ducă mai departe studiile. Ne-a întrebat dacă nu avem să-i oferim de lucru la biroul nostru pentru a câştiga bani să-şi plătească taxele şcolare. Ceea ce câştiga muncind la şcoală si ajutându-i la lecţii pe alţi copii era prea puţin în comparaţie cu suma necesară pentru taxele şcolare.

Ne-am simţit atât de neajutoraţi prin faptul că nu-l puteam ajuta pe acest băiat în nevoie şi totuşi inteligent pentru că la şcoală avea doar note foarte bune. L-am încurajat pe băiat deşi simţisem că el avea nevoie de ceva mai mult decât cuvinte. I-am promis că vom lua legătura cu el după ce vom încerca să facem ce putem. Tânărul a plecat de la noi mai dezamăgit decât venise.

Slavă Domnului că gândurile şi căile noastre sunt diferite de cele ale Domnului. În mai puţin de două săptămâni, Dorcas Kenya ne-a contactat pentru a trimite 5 fişe noi. În acel moment Edwin a fost prima persoană la care ne-am gândit. L-am vizitat acasă şi l-am găsit lucrând în grădină. Arăta fără speranţă, dar când i-am spus vestea că poate fi parte din program ne-a mărturisit că el îşi păstrase speranţa că într-o bună zi va putea merge din nou la şcoală.

Împreună cu informaţiile pentru alţi patru copii, am trimis fişele şi în decurs de patru luni am fost informaţi că s-au găsit sponsori. Când l-am găsit şi i-am spus că există un sponsor pentru el, a fost atât de copleşit de modul în care lucrează Dumnezeu încât nu se putea opri din a plânge de bucurie. Ne-a întrebat chiar şi dacă poate să repete clasa a zecea pentru că simţea că nu a studiat îndeajuns de bine. Ne-am dus la şcoală cu el şi am discutat cu profesorii. Directorul şcolii a spus că Muema este un băiat inteligent şi silitor şi poate învăţa din urmă lecţiile la care a fost absent. Astfel Muema şi-a continuat clasa a 11-a.

Niciodată nu ne-am simţit atât de împliniţi în munca noastră ca şi acum când l-am văzut pe Muema în clasă împreună cu colegii lui. Muema este foarte recunoscător şi se roagă ca Dumnezeul Cerurilor să-i binecuvânteze pe fiecare din cei care au făcut posibilă întoarcerea lui la şcoală. El este pe cale de a-şi împlini visul.