Select your website

Educație pentru copiii romi din Oradea donderdag 6 maart 2014

Copii Oradea1De curând am vizitat proiectul nostru educațional pentru copiii rromi din Oradea. Acest proiect îl derulăm în parteneriat cu Fundația Diakonia din Iulie 2012. Scopul propus pentru acest proiect este de a ajuta copiii rromi să termine primele 4 clase iar rezultatele pe care dorim să le atingem sunt următoarele:

  • Dezvoltarea socială, spirituală, comportamentală și educațională a copiilor
  • Îmbunătățirea frecvenței școlare – scăderea numărului de absențe
  • Îmbunătățirea imaginii de sine
  • Implicarea părinților în dezvoltarea propriilor lor copii

În acest moment 33 de copii fac parte din acest proiect iar proiectul se desfășoară în format After-school. După orele petrecute la școală copiii vin la sediul proiectului unde primesc o masă caldă iar apoi copiii sunt ajutați la temele de casă. După 3-4 ore petrecute la proiect copiii se reîntorc în familiile proprii. Pe lângă temele de casă copiii sunt implicați în diferite activități cum ar fi: lucru manual, lecții biblice, muzică, serbarea zilelor de naștere, jocuri de grup, tabere de vară, excursii la teatrul de păpuși etc.

Pentru o bună colaborare cu părinții și mai ales pentru a-i încuraja, motiva și asista în dezvoltarea copiilor, părinții sunt vizitați acasă iar lunar se organizează o întâlnire în care se abordează diferite teme de interes pentru părinți.

Pentru că ”Împreună putem face o schimbare” –vă invităm să vă alăturați nouă în a-i ajuta pe acești copii să devină oameni educați, responsabili cu șansa de a aduce și ei la rândul lor schimbare în această lume plină de nevoi.

“Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea.” (Nelson Mandela)